Încă puțină vreme și Cel ce vine vine,
Căci timpul e aproape! El nu mai zăbovește!
Acel ce-a scris cu sânge că veșnic ne iubește,
Împins de-un dor ce arde, Se-ntoarce pentru tine... !

Se-ntoarce pentru mine... ! Se-ntoarce pentru noi... !
Căci ne-a ajuns suspinul la Tronul Lui de Slavă...
El poartă pe-a Lui brațe a lacrimilor salbă,
Ce-o vom purta în Țara lipsită de nevoi...

Cununa suferinței, slăvită și aleasă,
Ce scapără scânteie ce Soarele orbesc –
Răpiți de strălucire, și îngerii privesc
Iubita road-a Jertfei – a Domnului Mireasă... !

Privește prin credință și o să-ți vezi cununa
În locul încercării, s-o poți răbda ușor...
Și strălucirea slavei în rănile ce dor...
Și prea nespus de-amară nu-ți va părea niciuna... !

Privește prin credință chiar dincolo de zid!
Peste oceanul lumii ce apele-și despică!
Și chiar de-s nori de smoală, spre cer ochii-ți ridică –
Da, ochii, prin credință, și cerul îl deschid... !

Căci cel ce-i fără vină trăi-va prin credință,
Când de la om scăpare nicicum nu va găsi...
Iar Dumnezeu din ceruri la timp îl va răpi –
Pe marea cristalină cânta-va-n biruință... !

Dar dacă dă ’napoi, nu-I poate fi plăcut
Acelui ce în oaste l-a înrolat să lupte –
Gândirile ne fie de renunțare rupte –
Avem de dus la capăt războiul început... !

Să ne-ntărim chemarea și-alegerea făcută!
Privind Căpetenia, să nu dăm înapoi!
Să nu uităm finalul ce tot mai mulți îl uită –
NOI NU PUTEM SĂ PIERDEM – E DUMNEZEU CU NOI... !

Amin.